PERIOADA DE RECOLTARE: PRIMĂVARA- aprilie-iunie(frunzele),VARA- august-septembrie(fructele);
DENUMIRI POPULARE: Afin de munte, afin negru, coacăz, merișor de munte, pomușoară;
FAMILIE: Ericaceae;
HABITAT: păduri din zonele de munte.
Afinul aparține unui gen cu circa 450 de specii, un arbust înalt de 30-50 cm, cu tulpină ramificată și frunze alterne ovate, denticulate(crestate pe margini) și cu pețitol scurt.
Florile care apar din primăvară până vara, sunt verzui cu nuanțe roz, iar fructele, dulci și cărnoase, sunt bace rotunde albastre-închis.
Pentru păduri este o plantă dăunătoare deoarece împiedică prin hățișul său dezvoltarea copacilor înalți. Florile și fructele sunt uscate dupa recoltare pentru a putea fi păstrate.
PROPRIETĂȚI: antidiareic, antihemoragic, antiseptic, astringent, diuretic, hipoglicemizant.
UZ INTERN: afinele erau folosite încă din secolul I d.Hr. ca leac împotriva dezinteriei. Extractul uscat de afine îmbunătățește vederea de noapte, deoarece ajută la regenerarea rodopsinei, o cromoproteină prezentă în retină care are funcția de receptor de lumină. Bacele au proprietăți vasoconstrictoare, antidiareice și antispastice pentru căile urinare. Sucul de afine este bun pentru inflamațiile bucale și pentru afte. Decoctul de frunze este bun în caz de diabet.
UZ EXTERN: decoct de frunze pentru băi de șezut în tratamentul pentru hemoroizi. Decoct de bace și de frunze pentru curățarea porțiunilor afectate de eczeme și de dermatite.
Patricienele romane adăugau frunze de afin în apa de baie pentru a favoriza bronzarea. Decoctul este un detersiv( DETERSÍV, -Ă adj., s. m. (substanță) care poate curăța, purifica. (< fr. détersif) al pielii, mai ales pentru punctele negre și porii dilatați.
Afinele se consumă proaspete, însă cel mai adesea sunt folosite la prepararea de siropuri și gemuri, precum și pentru ornarea torturilor, prajiturilor sau ca sos dulce pentru înghețate. Piureul sau gemul de afine însoțește drept garnitură preparatele din carne de vânat.
Din bace fermentate se face vin de afine cu conținut alcoolic scăzut. Distilând fermentatul se obține un rachiu foarte renumit in zona Alsaciei. Țăranii austrieci prepară această băutură din afine cu rădăcină de ghințură galbenă. În țara noastră se obține gustoasa afinată din macerarea bacelor în alcool alb.
Băștinașii americani din tribul Delaware considerau afinele aducătoare de pace și foloseau sucul lor pentru tatuaje corporale și pentru vopsirea țesăturilor.
Uzul excesiv de afine poate cauza favorizarea formarea caluclilor renali.
Sursa documentare: Enciclopedia delle erbe/2010
Daca poteci serpuitoare de munte te poarta in drumetii la inaltimi de peste 1100 de metri, poti avea privilegiul sa intalnesti, in locuri binecuvantate, o planta minunata. si aceasta atat pentru frumusetea ei, cat si pentru puterile tamaduitoare. In palcuri izolate sau in pajisti intinse uneori, aceste flori de un auriu intens, uneori spre portocaliu - soare prelins prin iarba - te ademenesc cu vraja lor si parca nu te mai lasi dus de acolo! In vechime proprietatile lor erau cunoscute numai de mesteri vindecatori, care le culegeau cu sfintenie, in momente de ei stiute, pentru a le spori puterea tamaduitoare. Este o planta mai rara, desi disparitia ei nu se datoreaza recoltarii excesive, ci poluarii care o impinge sa urce din ce in ce mai sus spre zonele curate de munte. Acesta poate fi un indiciu al rezonantei sale cu starea de puritate, pe care o induce in fiinta prin ample si profunde procese de reechilibrare.
Arnica este o specie ierboasa de 30-40 cm inaltime, cu flori mari (uneori pot fi 3-4 pe o tulpina), frumoase, ce se aseamana cu o floarea soarelui in miniatura. Creste pe fanetele si pajistile alpine, fiindu-i necesare multa lumina si umiditate. In anii secetosi infloreste mult mai putin abundent. Frunzele au o forma oval alungita si sunt acoperite cu peri scurti si aspri, care se gasesc si pe tulpinile florifere (unde au o culoare rosietica). Infloreste, functie de zona, in toata perioada in care Soarele e la maximum: lunile iunie - august. Este intalnita in Europa, Asia si America de Nord.
In scop terapeutic se recolteaza numai florile (aceasta si pentru supravietuirea speciei), desi in alte tari se utilizeaza iarba si mai ales radacinile. De altfel, biologii au fundamentat tehnologia prin care aceasta valoroasa planta medicinala sa poata fi extinsa si in culturi. Recoltarea se face dupa ce s-a ridicat roua, in intervalul orar 11:00-13:00. Floarea contine multa apa si uleiuri volatile, ceea ce ii confera un miros patrunzator, dar placut, inconfundabil. Datorita substantelor balsamice continute, culesul este o placere si pentru pielea mainilor, care este catifelata astfel in mod natural si pastreaza aceste calitati de moale, fin si elastic cateva zile dupa aceea. Prin uscare naturala, din pacate, se pierd foarte multe din proprietatile sale intrucat floarea isi continua procesul de maturizare si consuma rezervele, rezultand in final un puf mult mai sarac in proprietati terapeutice. De aceea se recomanda realizarea unor preparate (tinctura sau macerat in ulei) la scurt timp dupa recoltare (cateva ore).
Compozitie chimica:
In urma studiilor biochimice realizate, au fost identificate peste 70 de substante din care mai mult de jumatate biologic active (principii active cu actiune biologica recunoscuta).
Arnica are un continut bogat in ulei volatil - pana la 3,8%, puternic influentat de conditiile concrete de clima si sol. Mai contine:
- alcooli triterpenici: arnidiol, arnisterina, feradiol;
- carotinoide: heleniena;
- pigmenti galbeni (pana la 4%): arnicina;
- acizi: cafeic, fumaric, succinic;
- inulina;
- timol etc.
Actiuni terapeutice:
ATENTIE! Planta prezinta toxicitate peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe zi. De asemenea, nu este indicata in uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor gravide, iar extern celor care au piele foarte sensibila (usor iritabila).
In uz intern:
- antibiotic puternic;
- antidepresiv;
- antifebril;
- antiinfectios urinar si respirator;
- antisclerozant cerebral;
- diuretic si hipotensiv;
- imunostimulent general;
- tonic cardiac si nervos;
- vasodilatator coronarian.
In uz extern:
- antiseptic si cicatrizant puternic;
- balsamic;
- favorizeaza consolidarea ligamentelor si a oaselor;
- rubefiant mediu (activeaza local circulatia sanguina).
Indicatii:
ATENTIE! Planta prezinta toxicitate peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe zi. De asemenea, nu este indicata in uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor gravide, iar extern celor care au piele foarte sensibila (usor iritabila).
In uz intern:
Arnica este cunoscuta, mai ales in homeopatie, ca planta "antisoc". Aceasta intrucat ea absoarbe socurile aparute in urma unor traumatisme fizice sau emotionale, mai ales daca este administrata la scurt timp dupa producerea socului. Se recomanda un varf de cutit de pulbere (0,5 g), de 3-4 ori pe zi.
- in amigdalita, bronsita, guturai, viroza pulmonara: pulbere de planta sau tinctura, 50 de picaturi diluate in jumatate de pahar de apa, de 4 ori pe zi; se poate realiza si gargara cu macerat la rece din planta;
- afectiuni renourinare - cistita, nefrita, pielonefrita: pulbere sau tinctura, asociat si cu alte plante;
- hipertensiune, angina pectorala, insuficienta coronariana (mareste viteza de circulatie a sangelui in vasele coronare): 0,25-0,5 g pulbere de 3 ori pe zi;
- paralizie, semipareza, accident vascular: 0,25-0,5 g pulbere de 3 ori pe zi - se poate asocia cu plantele rozmarin, salvie, maghiran si branca-ursului sau tinctura, 2 lingurite pe zi, dimineata si seara;
- depresie psihica, nevroze: 0,25-0,5 g pulbere de 3 ori pe zi;
- insomnie, cosmaruri (si pe fond traumatic), palpitatii: un varf de cutit de pulbere, seara, combinata eventual cu aceeasi cantitate de pulbere de valeriana.
In uz extern:
Se utilizeaza mai ales cataplasmele cu arnica, accelerand foarte mult procesele de reducere a inflamatiilor si de regenerare a tesuturilor. Se aplica in:
- luxatii, entorse, intinderi musculare;
- contuzii;
- rani (si cele care se vindeca greu), rani aparute la persoanele imobilizate mult timp la pat;
- cicatrici inestetice, cicatrici cheloide, cancer de piele (adjuvant).
Uleiul obtinut prin macerarea florilor proaspete intr-un ulei vegetal presat la rece (spre exemplu de masline) este un foarte bun ulei de masaj, atat terapeutic (rigiditate articulara, reumatism, dureri musculare etc.) cat si de intretinere, mai ales pentru persoanele cu o constitutie mai fragila sau care prezinta tendinte accentuate de uscare a pielii. Confera o deosebita stare de tonus, protectie si elasticitate articulara si musculara.
ATENTIE! Planta prezinta toxicitate peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe zi. De asemenea, nu este indicata in uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor gravide, iar extern celor care au piele foarte sensibila (usor iritabila).
